Cateva Articole utile
Blogul Nostru
Blogul Nostru
Blatul de bucatarie este unul dintre cele mai importante elemente ale unei bucatarii de calitate. Desi investitia in mobilierul de bucatarie nu este una pe viata, este recomandat sa va documentati temeinic atunci cand va alegeti blatul. Pentru ca aceasta piesa este cea mai expusa dintre toate si trebuie sa suporte cu "stoicism", fara sa se deterioreze, obiecte incinse sau foarte reci, zgarieturi si lovituri. Unde mai puneti ca este primul care da piept cu petele de grasime si coloranti din bucatarie? Adaugati faptul ca blatul de lucru trebuie sa se potriveasca si cu stilul bucatariei voastre, si, dintr-odata exista o multime de cutiute de bifat checklist-ul pe care l-am putea numi "indicatori dupa care sa va alegeti blatul de bucatarie".
Alegerea unui blat de bucatarie poate fi, asadar, o sarcina dificila. Cele mai importante lucruri de retinut sunt utilitatea, bugetul, stilul, materialul si durabilitatea. Cu acestea in minte, porniti la cercetare, pe indelete. Si nu va dati inapoi de la a cere si parea unui specialist care lucreaza in executarea de mobilier pe comanda, pentru ca va poate da niste idei bune.
Suntem convinsi ca va doriti un blat de calitate, care sa isi pastreze multa vreme aspectul de nou, chiar si in conditii de umiditate si abur. Cand vorbim despre calitatea blatului, pe scurt, ne referim la materialul potrivit, dimensiunea potrivita spatiului de care dispuneti. In ceea ce priveste materialul, granitul ar putea fi in topul listei voastre, dar portofelul ar putea striga: "laminat, laminaaat".
Daca sunteti o familie numeroasa si va place sa mancati acasa mancare gatita, este clar ca blatul va fi folosit mult. Pe el veti lucra cu cutite si alte obiecte casnice, veti pune cratite incinse. Concluzia este ca, daca gatiti mult si des, aveti nevoie de un blat rezistent, iar in alegerea lui latura practica va cantari mai mult decat cea decorativa. Blaturile din piatra naturala, cele din compozit sau din inox sunt mai rezistente in timp decat cele din lemn sau derivate (PAL, MDF), ceramica sau sticla.
Daca, in schimb, mancati in oras sau comandati acasa, atunci bucataria este un spatiu doar de luat masa si de socializare. Nu asupra blatului de lucru va trebui sa va focusati atunci cand o amenajati si puteti alege unul mai mult estetic decat rezistent.
In functie de spatiu si designul mobilierului de bucatarie, blatul de lucru va fi unul de tip "insula" sau lipit de perete. Ce suprafata are? Cate decupari sunt necesare? Sunt intrebari care va dau indicii asupra materialului recomandat. Daca aveti nevoie de un blat cu taieturi multiple, mai ales catre margini, blatul fin MDF nu este recomandat, deoarece exista riscul sa crape. In aceasta etapa a documentarii este cel mai indicat sa discutati cu un specialist, care va poate vorbi despre riscurile folosirii fiecarui tip de material, in functie de tipul blatului.
Fiecare proiect are nevoie de un buget, deci nici amenajarea bucatariei nu face exceptie. Va recomandam un buget detaliat, in care sa treceti costurile fiecarui element/aparat din bucatarie. Cu o planificare si documentare asupra furnizorilor atente, puteti economisi si redirectiona banii catre costul blatului de bucatarie, mai ales daca o veti folosi des si mult.
Atunci cand banii nu sunt o problema, acesta este blatul de lucru pentru care este bine sa optati cand va mobilati bucataria. Se tine foarte bine, iar dupa diamante, are cel mai mare nivel de duritate, ceea ce inseamna ca este o suprafata de lucru care va dura foarte mult. In plus, el da multa eleganta bucatariei voastre.
Atentie la intretinerea lui, insa, pentru ca are un aspect poros. Isi poate pierde luciul si se poate pata, daca nu este intretinut cu solutii si detergenti speciali pentru granit.
Va avertizam, de la inceput, ca acest blat nu este pentru cei care nu suporta suprafetele nepatate. Otelul inoxidabil se mentine imaculat foarte greu, desi este rezistent la pete si usor de curatat. Materialul este perfect pentru o bucatarie cu aspect industrial si se incadreaza bine intr-un design contemporan. Deoarece este termorezistent si antibacterian, functioneaza bine in toate zonele de preparare a alimentelor si puteti pune direct pe el vase fierbinti. Este rezistent la acid si la apa, insa nu puteti lucra pe el cu obiecte ascutite, deci veti avea nevoie de tocatoare in bucatarie.
Blatul din inox se curata simplu si este o varianta pentru care opteaza mai ales bucatarii profesionisti.
Aceasta este o alta optiune scumpa, dar durabila, piatra poate rezista cat un vin bun tinut in conditii optime. Compozitul (un amestec de materiale: pulberi de cuart si piatra naturala) este de preferat datorita caracteristicilor sale. Piatra este in mare parte neafectata de caldura, desi este intotdeauna recomandat sa folositi suporturi pentru oale.
Acest tip de blat necesita putina ingrijire, este usor de curatat, rezistent la zgarieturi si socuri. In plus nu este poros precum granitul, asta insemnand ca este mai igienic si nu necesita intretinere profesionala regulata.
Da, este un blat care arata foarte bine in bucatarie, pentru ca inspira personalitate, dar este unul dintre cele mai pretentioase. Pe un blat de lucru de marmura se vad cel mai bine petele, zgarieturile si picaturile de apa. Totusi, este o suprafata de lucru buna pentru toate activitatile din bucatarie.
Lemnul da un aspect cald si primitor bucatariei, si este compatibil cu cele mai multe modele de bucatarie, traditionale sau contemporane. Daca optati pentru acest tip de material, va trebui sa va asumati ca nu va ramane ca nou multa vreme, mai ales daca este folosit frecvent. Va dura mai mult daca nu taiati alimente pe el, daca nu picati apa sau alte lichide si nu folositi vase fierbinti pe el.
Ca suprafata de lucru, blatul din lemn este rezistent, insa urmele agresiunilor se vor observa cu ochiul liber foarte repede.
Este unul dintre blaturile pentru care puteti opta cand aveti un buget redus, desi nu are o reputatie de rezistenta prea buna. Un avantaj este ca vine cu variante diverse de culori si modele, existand unele pe care petele nu se vad pregnant. Laminatul poate imita si alte materiale, asa incat, daca nu puteti acum plati unul din granit, laminatul ofera o solutie de compromis. Materialul este rezistent la substante chimice, lichide si se incalzeste pana la 180 ° C.
Este ideal intr-o bucatarie amenajata modern si va fi, cu siguranta, piesa ei de rezistenta, pentru ca aveti de unde alege modelul preferat. Exista o mare varietate de culori si forme inedite. Si nici nu este chiar atat de periculos sa aveti in bucatarie un blat de lucru din sticla, cum ati crede, pentru ca vorbim despre un tip de sticla securizata si laminata, cu grosimi de peste 10 mm.
Este termorezistent, are o rezistenta destul de buna si la socurile mecanice, dar numai daca este destul de gros. Dezavantajul major este ca blatul din sticla se poate, totusi, sparge la socuri majore si atunci va trebui sa il inlocuiti.
Haideti sa discutam despre proiectul dvs.!
Haideti sa discutam despre proiectul dvs.!
Doriti sa primiti o oferta pentru proiectul dvs.?